Se afișează postările cu eticheta arhitectura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta arhitectura. Afișați toate postările

joi, 26 mai 2011

360



O altă bijuterie arhitecturală a oraşului, pe strada Armatei (aproape de parc).
Nu mă pricep dar cred că stilul arhitectural este unul neoromânesc.

miercuri, 25 mai 2011

359



Casă de pe strada Armatei, clădirea fostei primării.



„Casa Vulcu”.

Casa din strada Armatei, adică fosta primărie şi magazinul care funcţiona la parterul „Casei Vulcu”, aparţineau familiilor William Jacob şi Joseph Avney.

joi, 19 mai 2011

353



Fosta "Villa Antoni".

* poză cu clădirea de pe str. Armatei am mai făcut în iarnă, din alt unghi şi cu alt obiectiv... [poza nr. 218]

marți, 17 mai 2011

351



În partea stângă cele două biserici ce aparţin comunităţilor protestante maghiare (reformată) şi germană (evanghelică);
Iar în partea dreaptă fosta sinagogă evreiască.

*ps: Zilnic între orele 14:00 şi 17:00 până în data de 22.05.2011 la fosta sinagogă de pe str. Cetăţii puteţi vizita expoziţia de pictură intitulată "ŢĂRANUL ROMÂN" aparţinând pictorului Mircea Zdrenghea.

duminică, 8 mai 2011

342



Tot o vedere din turnul catedralei - Piaţa Victoriei.
Spre cupola catedralei, Casa de Cultură şi "Strada care urca la cer"; în depărtare Munţii Şureanu (pe partea stângă) şi Dealul Mic cu viile oraşului (ceva mai aproape pe partea dreaptă).

vineri, 6 mai 2011

340



Catedrala Ortodoxă "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil".
Biserica, un unicat în arhitectura bisericească, fiind o combinaţie de mai multe stiluri arhitectonice (romanic, gotic, bizantin). Este unică şi pentru că, spre deosebire de celelalte lăcaşuri de cult construite în stil predominant bizantin, are un singur turn (de factură gotică).

*ps: am facut multe poze catedralei dar cred că asta e cea mai reuşită.

marți, 3 mai 2011

joi, 21 aprilie 2011

325



Fosta Casă de căsătorii, astăzi sediu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

*Magnolia roz din curte (în partea stângă a pozei) are peste 40 de ani.

duminică, 10 aprilie 2011

314





Capela Romanică din Geoagiu (la aproximativ 15 km de Orăştie).
Rotonda de la Geoagiu este unul dintre cele mai vechi edificii de cult conservate pe teritoriul naţional, fiind din multe puncte de vedere un unicat în cadrul arhitecturii medievale religioase din România.
Lăcaşul de cult a fost ridicat la finele secolului al XI-lea, este cea mai veche biserică de piatră din România şi nu este inclusă în niciun circuit turistic.

joi, 7 aprilie 2011

311



Centrul vechi al Orăştiei.
Ieri pe la ora 19.
O poză asemănătoare făcută de mine anul trecut [aici] şi o altă poză mult mai veche [aici].

sâmbătă, 19 martie 2011

292



Pe peretele sălii de sport de la Colegiul Naţional "Aurel Vlaicu", sculptorul Nicolae Adam a realizat în 1983, o friză compoziţională de 30 x 3,8 metri cu figuri de 3,50 metri sugerând atletismul în aer liber.
Cele 10 figuri, de la stânga la dreapta, redau un ritm ce poate fi notat muzical.
Friza reprezintă o trecere de la alergare la aruncările cu greutatea, cu discul, cu suliţa, alternând cu săritura la înălţime, peste garduri şi gimnastica la aparate.
Relieful figurilor iese 20 cm în afara zidului.
Ideea compoziţiei este armonia prin efort, care în ansamblu - vizează ordinea.

joi, 17 martie 2011

290



Întreaga friză sportivă, realizată de sculptorul Nicolae Adam pe peretele din curte al sălii de sport a şcolii generale "Dr. Aurel Vlad".
Toate figurile din această friză surprind momente de avânt, cu o expresie de eliberare a forţei şi garanţiei succesului - prefigurând împlinirea.

*Compoziţia frizei împărţită în trei părţi, mai în detaliu:
Partea I - [aici]
Partea II - [aici]
Partea III - [aici]

În partea de jos a pozei aproape întreg gardul despărţitor frumos desenat din curtea şcolii generale, primul din partea dreaptă fiind desenul cu primăria orasului Orastie, postat [aici].

vineri, 11 martie 2011

284



Actuala bibliotecă publică a municipiului Orastie a fost fondată în anul 1948.

miercuri, 9 martie 2011

282



Catedrala Ortodoxa din Orastie, "Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil".
Piatra fundamentală pentru construirea Catedralei Ortodoxe din Orastie a fost pusă în 1936 iar sfinţirea lăcaşului de cult a fost pe data de 2 septembrie 1945.

duminică, 6 martie 2011

279



Friză - Partea III (ultima)
Friză - Partea I [aici], Friză - Partea II [aici].
Coloana din partea stângă reprezintă atletism: sărituri la înălţime, cu prăjina şi un grup de alergători luând startul.
Coloana din partea dreaptă (ultima şi a şasea la număr din totalul de registre verticale) reprezintă gimnastica artistică la bârnă, cu eşarfa şi cu cercul.

sâmbătă, 5 martie 2011

278



Friză - Partea II
Continuarea pozei cu nr. 277 de [aici].
Coloana din partea stângă reprezentând jocuri cu mingea: baschet, volei, handbal.
Coloana din partea dreaptă este dedicată înotului, săriturii trambulinei, înot de viteză, concurs nataţie.


Şi acum ca fapt divers, fără nici o legătură cu poza de mai sus.

Vă mai aduceţi aminte de poza cu numărul 211? Este poza [asta] din luna decembrie de [aici].
Vă place poza? Mie da.
Am îngheţat un pic ca s-o fac. Am mers câţiva kilometri pe jos cu Andrei, amicul cu care eram. Am făcut în timp şi ceva renunţări ca să am aparatul de fotografiat, ca să am PC-ul şi să ştiu cum să fac poze.
10 dintre voi au bifat la reacţii, sub poză că da. Iar unul că nu. Acest unu probabil că se numeşte Lucian Stoica (facebook). Spun asta pentru că domnul şi-a permis să copieze poza fără acordul meu, să îi facă un crop (să decupeze watermark-ul cu adresa blogului ăsta Orastie365.blogspot.com) şi să-i mai dea un pic de luminozitate, după astea toate să-şi încercuiască cu roşu garsoniera care o are de vânzare şi să pună poza pe "okazii".
Să trăiască, să-i crească isteţimea, să fure frumos, să se bucure de ce fură, să-şi vândă garsoniera şi să traiască tot aşa de bine.
Ce voi face mai departe? chiar dacă am scris de COPYRIGHT pe blog, în partea dreaptă sub "contact autor".
Nimic. (nu o să-l sun, nu o să-i scriu mail, nu o să-i cumpăr garsoniera)
Cum spunea un domn profesor fotograf care o păţit ceva asemănător:
"Ăl de sus e mai jmecher ca mine şi toate se vor întâmpla la timpul lor."

vineri, 4 martie 2011

277



Friză - Partea I

Lucrarea aparţine tot sculptorului Nicolae Adam.
Friza sportivă este realizată pe peretele din curte al sălii de sport a şcolii generale "Dr. Aurel Vlad". Compoziţia frizei este dispusă în 6 coloane, fiecare având 3 nivele.
Din partea stângă prima coloană redă trei reliefuri reprezentând fotbalul.
A doua coloană reprezentând gimnastica la aparat, sol, băieţi şi fete.

duminică, 27 februarie 2011

272



Friză sub formă de medalion realizată de sculptorul local Nicolae Adam în anul 1981.
Friza reprezintă simbolic orarul alergoric al elevului în succesiunea momentelor petrecerii timpului începând cu înviorarea.
Imaginile gândite într-o ordine pedagogică reprezintă obiectele de învăţământ, munca în agricultură şi atelierele şcolii fiind intercalate apoi momentele de odihnă, joacă, lectură, exercitarea unor pasiuni şi ultima imagine, culcarea.
Tot medalionul înfăţişează 12 raze , are un diametru de 5 metri şi este amplasat pe frontispiciul Şcolii Generale "Dr. Aurel Vlad", la înălţimea de 12 metri.

p.s. : Poză cu Şcoala Generală "Dr. Aurel Vlad" [aici].

vineri, 25 februarie 2011

270



Un alt fascinant detaliu arhitectural din Orastie, plin de istorie.

Cine ştie să-mi spună de unde provine sau ce simbolizează stupul situat pe acoperişul fostului hotel "CENTRAL" (astăzi hotel "Augusta") îi foarte mulţumesc.

Poze cu hotelul [aici] şi [aici].

luni, 21 februarie 2011