marți, 22 martie 2011

295



Sunt unele poze care au o adevărată poveste în spatele imaginii. Poza de azi are una destul de scurtă.
Eram cu amicul Andrei şi vremea a devenit dintr-o data potrivnică (cerul era aproape de tot acoperit de nori) dar noi tot ne-am hotărât să mergem până la [cetezona] pentru a poza apusul. Nimic nu ne spunea ca putem face asta (la Andrei i s-a terminat şi bateria la aparat), ajunşi în zona mai sus amintită oarecum trişti m-am apucat şi am făcut câteva cadre la o hală părăsită până când dintr-o dată poate pentru nici 30 de secunde am prins şi un apus interesant printre nori pentru ca apoi fereastra din nori să se închidă. Asta cred că a făcut ca acea zi să fie cu adevărat deosebită.

3 comentarii:

  1. Foarte foarte foarte buna poza. E aproape ireala lumina, ceva din alta lume. Si biciclistii vin sa ne aminteasca unde ne aflam. E perfect ca i-ai prins si pe ei ca sa dea o dimensiune peisajului, ma refer la proportii. Felicitari! Te-ai gandit Calin, la o expozitie cu o selectie de fotografii? Oare n-ar putea sponsoriza Primaria, din bugetul local o expozitie care sa vorbeasca despre oras si imprejurimi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc frumos pentru apreciere si multumesc pentru ideea de expozitie, o sa ma gandesc la asta... nu stiu daca se merita.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie mi-a atras atentia aceata poza: mi se pare ca ar un soi de granita intre doua lumi, una stearpa, in care suntem si una mai vie si mai colorata inspre care tindem...

    Pacat de peturile de pe marginea drumului...

    RăspundețiȘtergere